nimicul
nu durează suficient într-o femeie de a doua zi
în sufletul căreia etajele
se numără pe cap de locuitor
măsurile luate de autorități împotriva ei
sunt doar niște semne plantate în mijlocul drumului
să demonteze credința că poți călca oricând
printr-un strat de cuvinte proaspăt înflorite
fără să mori măcar un minut
de rușine

eu unul
nu mai cred în domestic
și nu pentru că sunt cu educația la zi
mai degrabă
sunetul metalic al bătăilor mele de inimă
ce se degradează permanent
îmi demonstrează că am început să devin la fel
ca toți ceilalți
care
așteaptă încolonați o pastilă gratuită la intrarea
în azil

și ce dacă iei bulevardele în plin
cui crezi că îi pasă unde îți bagi tu credința în fiecare seară?
lumea putrezește oricum
expiră din plin
cu toate crizele ei de sinceritate
plus de asta
tu nu exiști dintr-un singur vers
cine naiba se riscă să trăiască din antoanete și ghilotine?
din ziduri și scuipat pe jos se construiesc numai visele acelor oameni
care și-au câștigat singuri dreptul
de a se duce dracului

prin urmare îți spun în felul următor
să nu te încrezi niciodată în femeia aia negricioasă de la etaj
care zâmbește hidos în asfalt și
își roade unghiile negre
de supărare